Soldat sau gradat profesionist

 

Soldaţii şi gradaţii profesionişti constituie cel mai numeros corp de personal militar din armată, fiind destinat îndeplinirii funcţiilor de execuţie specifice luptătorilor şi specialiştilor militari, în cadrul microstructurilor de tip echipă, echipaj sau grupă/similare.

Gradaţii profesionişti pot îndeplini şi funcţii de comandă la nivelul acestor microstructuri.

Soldaţii şi gradaţii profesionişti participă nemijlocit la procesul de instrucţie individuală şi colectivă din cadrul unităţilor militare, asigură exploatarea şi întreţinerea tehnicii şi armamentului din dotare şi execută paza şi apărarea obiectivelor militare.

Gradele acordate soldaţilor şi gradaţilor profesionişti sunt următoarele: soldat, fruntaş, caporal.

După repartiţia în unităţi militare, soldaţii şi gradaţii profesionişti încheie un contract de angajare cu durata de 4 ani. La expirarea acestuia, în cazul în care optează să rămână în armată, pot încheia noi contracte de angajare, cu o durată de 2 - 3 ani.

Limita maximă de vârstă până la care pot fi menţinuţi în activitate soldaţii şi gradaţii profesionişti din Ministerul Apărării Naţionale este de 55 de ani, vechimea în armată fiind luată în calcul la stabilirea drepturilor de pensie.

Dezvoltarea instruirii soldaţilor şi gradaţilor profesionişti se realizează prin cursuri de perfecţionare/ specializare, stagii de instruire şi acţiuni în teatrele de operaţii. Acestea asigură perfecţionarea deprinderilor de luptători şi specialişti militari, precum şi creşterea rezistenţei fizice şi psihice specifice acţiunilor militare în condiţii de efort, pentru a fi capabili să îndeplinească misiuni specifice, atât izolat, cât şi în cadrul structurilor militare.

Soldaţii şi gradaţii profesionişti constituie principala sursă de formare a subofiţerilor în activitate pe filiera directă, prin parcurgerea și finalizarea studiilor postliceale. De asemenea, potrivit nevoilor de încadrare cu personal ale armatei, aceștia pot să urmeze cursul pentru formarea pe filiera indirectă a subofiţerilor în activitate, pentru armele sau serviciile și specialitățile militare pentru care nu se asigură pregătirea în cadrul Ministerului Apărării Naționale, dacă deţin studii/competențe profesionale specifice.

Totodată, soldaţii şi gradaţii profesionişti pot fi recrutaţi şi selecţionaţi, potrivit reglementărilor specifice în vigoare, în vederea participării la concursul de admitere la programele de studii pentru formarea pe filiera directă a ofiţerilor în activitate, organizate în instituţiile de învăţământ superior militar, precum şi la programele de studii pentru formarea pe filiera directă a maiştrilor militari în activitate, organizate în instituţiile de învăţământ postliceal militar.

A fi soldat/gradat profesionist înseamnă să ai multe responsabilităţi, posibilitatea de a învăţa şi de a te instrui, precum şi şansa de a contribui la pacea şi securitatea oamenilor.

Soldaţii și gradații profesioniști care au luat parte la diverse misiuni internaţionale s-au bucurat de stima şi aprecierea oficialilor din armatele partenere, pentru contribuţia lor la realizarea obiectivelor politicii de securitate mondială şi regională, pentru competenţa şi implicarea lor. De altfel, militarii pun întotdeauna interesul celorlalţi, al ţării, deasupra interesului propriu. Ei au misiunea nobilă a păstrării integrităţii şi suveranităţii statului, a apărării  cetăţenilor ţării, dar şi aceea de a interveni în orice situaţie care afectează desfăşurarea normală a vieţii (calamităţi, dezastre etc.).

Noutati
  • 11:Aug:2020 04:08:37
    !!! Transferul elevilor în colegiile naționale militare !!!
    Mai mult...
  • 19:Jun:2020 11:06:03
    Recrutare, selecție, repartizare SGP - 2020
    Mai mult...
  • 05:Jun:2020 03:06:37
    Selecție IMM, Academia de Poliție, UNAp
    Mai mult...
  • 15:May:2020 02:05:46
    Prelungirea perioadei de înscriere
    Mai mult...
  • 11:May:2020 11:05:55
    !! Modificări privind selecția candidaților și admiterea în colegiile militare naționale în anul de învățământ 2020-2021 !!
    Mai mult...
  • 04:May:2020 08:05:21
    Prelungirea perioadei de înscriere
    Mai mult...
  • 30:Apr:2020 08:04:55
    Posturi SGP 2020
    Mai mult...
  • 30:Apr:2020 08:04:35
    Înscrierea candidaților continuă de la distanță
    Mai mult...
  • 30:Apr:2020 08:04:17
    Înscrierea candidaților pentru profesia militară
    Mai mult...
  • 30:Apr:2020 08:04:59
    A început înscrierea pentru posturile de SOLDAT/GRADAT PROFESIONIST - Seria 2020
    Mai mult...
  • 06:Apr:2020 01:04:34
    Modificarea Planului de școlarizare 2020-2021
    Mai mult...
  • 28:Mar:2020 12:03:45
    Anunțuri încadrare fără concurs - personal medical
    Mai mult...
  • 22:Jan:2020 02:01:06
    Actualizarea graficelor de desfăşurare a activităţilor de recrutare şi selecţie a candidaţilor pentru învăţământul liceal, postliceal şi universitar, pentru anul şcolar/universitar 2020-2021
    Mai mult...
  • 14:Jan:2020 08:01:49
    Dispozitii DGMRU 2020
    Mai mult...
  • 13:Jan:2020 02:01:05
    Plan de scolarizare 2020-2021
    Mai mult...
Si ei iubesc armata

Film de prezentare

Galerie foto

Clip video-NOU!

Social media